PIAZZOLLA, LOS ANOS DEL TIBURON / ASTOR PIAZZOLA, ANII RECHINULUI

Detalii film

Documentar, Argentina, 2018, 94 minute

Regia: Daniel Rosenfeld

Premii

Premiul pentru cel mai bun documentar oferit de Academia Argentina de Arte și Științe Cinematografice – 2018

Premiul pentru cel mai bun documentar de lung metraj – Asociația Criticilor de Film din Argentina – 2019

Un documentar cu material extraordinar dezvăluit pentru prima data publicului despre ‚‚cel mai important compozitor de muzică tango din lume’’- Astor Piazzolla. Muzicianul și compozitorul argeninian de muzică pentru bandoneon Astor Piazzolla (1921-1992) a revoluționat tangoul.

Tangoul său nuevo, cu influenţe din jazz şi muzică clasică, a făcut din el o figură controversată în ţara sa natală, pe măsură ce revoluţia lui s-a ciocnit cu tradiţia. Astor a primit primul lui bandoneon de la tatăl său, când avea nouă ani.

Douăzeci de ani mai târziu, a ajuns deja la limitele tangoului. A plecat să studieze la Paris compoziția la pian, la începutul anilor ’50, în căutarea propriului său stil. Acolo și-a dat seama că, în ciuda tuturor aparențelor, era încă un tanguero.

O carieră cu multe faţete avea să urmeze pentru el, în principal în Europa și în Statele Unite. Pentru acest documentar, fiul lui Piazzolla, Daniel, a căutat și a adus la lumină părți din colecția sa privată. Conţinut unic din numeroase spectacole și filmări intime de familie se combină cu material din arhivă pentru a da formă și conținut portretului viu al lui Piazzolla: încrezător, încăpățânat, pasionat și un adevărat virtuoz.

Comentariile lui Daniel ne dezvăluie o relație complicată cu tatăl său. Înregistrările cu ore întregi de conversații dintre Piazzolla și fiica sa, Diana, oferă o perspectivă rară din interiorul minții unui geniu muzical.