Juriul COMPI 2021

Cristian Monetti

este licențiat în studii de film și televiziune, profesor de limbaj audiovizual și comunicare. Este reprezentantul argentinian și programator pentru Festivalul Sydney Latin American Film din Australia.
Jurizează pentru festivaluri internaționale din America Latină. În calitate de regizor și scenarist, este autorul scurt-metrajelor: „El Hombre de la Bolsa” (2008), „El Regreso” 2011, „Rojo Infinito” și „Flor de Durazno” (scenariu câștigător al concursului „100 de ani de cinema argentinian – INCAA 2015”). De asemenea a scris și regizat piesele „Rojo Infinito” (2017-2018), „Tan sin ti” (2019-2021) și „La intimidad heredad” (2021). Cristian scrie și recenzii de film la @ pantallapartida7.

Ana Rodríguez Rosell

s-a născut în 1975 la Madrid, este regizoare, scenaristă și producătoare. În 2007 a creat compania de producție Jana Films S.L, unde este profund implicată în regie și producție. Este membră a CIMA (Asociația Femeilor din Cinematografie și Audiovizual din Spania).
A realizat mai multe scurtmetraje, documentare și reclame. În 2011 a filmat primul său lungmetraj, „Buscando a Eimish”/ „Căutând-o pe Eimish”, care i-a adus premiul Signis la Festivalul Internațional de Film de la Málaga, Alfa y Omega Revelation Award 2012 și două premii la festivalul Evolution (cel mai bun regizor la debut și cel mai bun actor principal). În 2015 a terminat al doilea lungmetraj, „Falling”/ „Cădere liberă”, o coproducție spaniol-dominicană, filmul având 15 nominalizări la Premiile Goya 2016.

Ruxandra Ghițescu

este regizoare și scenaristă, lung metrajul său de debut “Otto Barbarul”, a avut premiera internațională la Festivalul Internațional de Film Sarajevo și a câștigat trofeul ZFR pentru cel mai bun film românesc la Festivalul Internațional Film Transilvania – TIFF, Cluj, în 2021. A fost participantă la Script Station Berlin 2016, Sarajevo Cinelink 2016 și L’Atelier Cinefondation, Cannes 2017.

Cătălin Olaru

este critic de film din 2009, membru al UCIN (Asociația Criticilor de Film) și FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique). Semnează numeroase recenzii în presa românească, pentru revistele Cultura, FILM, Kamikaze și publicațiile online Adevărul, Școala 9. A publicat în volum studii critice și cercetări cinematografice. Jurizează pentru festivaluri de film precum Warsaw Film Festival, Festival del film Locarno, Premiile Gopo, KINOdiseea, printre altele. A fost directorul artistic al festivalurilor Divan Film Festival (2017-2018) și HipTrip Travel Film Festival (2016-2018).

Ioana Flora

s-a născut în Serbia, 1975 și este actriță de film, teatru și televiziune. Cu peste 30 de roluri în portofoliu, interpretările ei de rol principal și secundar au fost premiate pentru cea mai bună actriță de către numeroase festivaluri, dintre care amintim: Festivalul Internațional de Film de la Sankt Petersburg în 2020 („Cadoul de Crăciun”, r. Bogdan Mureșanu), Festivalul de la Salonic în 2008 („Pescuit sportiv”, r. Adrian Sitaru), două Premii Gopo („Periferic”, r. Bogdan George Apetri, în 2009 și „Acasă la tata”, r. Andrei Cohn, 2016), Festivalul Internațional de Film de la Aubagne în 2014 („ A Long Story / Marea Neagră”, r. Jorien van Nes).
Ioana este autoarea conceptului si actrița principală a documentarului creativ „Fragile” (2021), serial care explorează povești ale femeilor aflate în situații vulnerabile în România actuală.